Citeam despre motivație ca stare de necesitate care ne face să acționăm, ca lege generală de organizare a psihicului pentru susținerea energiei pentru înlăturarea unui disconfort, a unei tensiuni, a unei lipse – dacă îl înțeleg bine pe onor Mihai Golu. (Știm și din scenaristică faptul că orice erou pleacă în călătorie ca să înlăture o lipsă, fără lipsă rămâne pe canapea și nu mai e bun de film.) Deci dinamica asta ar fi în condiții de normalitate, în care suntem împinși la acțiune de instincte, nevoi, idealuri și depășim obstacole pentru a atinge scopuri. Doar că nu toată lumea e la fel de mobilizată, e ușor de observat variația chiar și în decursul unei singure vieți. Și mă gândeam, fără nicio bază teoretică, la o clasificare în câteva tipuri pure a acestor stări/perioade diferite din viață, în funcție de echilibru (ca stare) și necesitate (ca vector).
- deprimarea – echilibru stabil pe minus, zero necesitate (cei care cred că merită acest echilibru dezavantajos sau cred că nu au resursele pentru a-l schimba sau alte explicații)
- recuperarea – echilibru stabil pe plus, necesitate doar pe hedonism (cei care suflă și-n iaurt se vor delecta cu tot felul de plăceri nesolicitante, cu evitarea riscurilor)
- anxietatea – dezechilibru instabil, necesitate care poate merge până la o concentrare maximă (obsesie și compulsie) sau până la o generalizare difuză, necesitate de reevaluare permanentă a dezechilibrului
- fantezia – echilibru stabil pe plus pentru persoană, pe minus pentru restul lumii, necesitate de a menține coerența lumii magice
- autonomia – echilibru instabil, eliberat de condiționări, zero necesitate, înlocuită de observație și deliberare (mă gândesc aici la călugării budiști)
Ar putea trece din unele în altele, pentru că sunt unele perechi care au ceva în comun.
Ce idei aveți pe tema motivației sau recomandări de lecturi?