Foarte mic referat la materia Psihologia adultului și vârstnicului despre stresul de la job.
Stresul ocupațional a devenit un interes de sănătate publică, iar efectele stresului sunt căutate atât în organism cât și în societate. Stresul ocupațional e investigat atât general, cât și în mod specific în anumite profesii. M-a surprins concentrarea studiilor recente pe grupuri profesionale, mai ales cadre medicale, dar și polițiști, profesori, etc. Pentru prezenta documentare, am ales articole cât mai diverse: primul are o abordare din registrul sănătății publice, trece în revistă cauzele și factorii de risc, posibilitățile de prevenire a stresului și de creștere a stării de bine, la nivelul organizației și al individului, al doilea caută reflectarea deficitelor cognitive cauzate de stresul ocupațional cronic asupra anumitor structuri din creier, iar al treilea cercetează asocierea dintre autocompasiune și prevenirea burnoutului într-un grup profesional din care fac și eu parte, al studenților care se formează în CBT.
Quick și Henderson (2016) prezintă ceea ce se cunoaște în urma cercetărilor anterioare despre stres: cauze generale și specifice legate de muncă, factori personali, efecte nocive asupra sănătății fizice, psihice și asupra comportamentului. Printre cauze sunt presiunea de a echilibra cerințele familiei cu cele de la serviciu, evenimentele negative de viață – probleme financiare, pierderea partenerului și vulnerabilitățile personale. Specific pentru stresul cauzat de muncă, factorii de risc pot fi legați de sarcini, de rol, de condițiile fizice de lucru și de cerințele interpersonale. La serviciu, lipsa de control/decizie când volumul de muncă este mare, incertitudinea legată de păstrarea jobului sau de efectele propriei activități, precum și conflictele prost gestionate creează stres. În ce privește factorii personali, vulnerabilitatea e accentuată de 3 factori: statutul socioeconomic scăzut, comportamente specifice Tipului A de personalitate și izolarea socială/singurătatea. În schimb, la nivelul individual există și factori protectori, precum încrederea în sine (self-reliance), care duce la relații sociale securizante și rezistența personală (hardiness), pe care o au cei care își iau angajamente, caută provocări prin care să se dezvolte și au control asupra efortului investit. În ce privește legătura dintre stres și boală, stresul este un factor de risc pentru boli cardiovasculare, cancer, probleme ale aparatului locomotor, depresie, anxietate și burnout. Mi s-a părut interesantă categoria efectelor în planul comportamentului, unde autorii au inclus abuzul de substanțe, agresiunile și accidentele.
În viziunea celui de-al doilea articol (Savic, 2015), stresul ocupațional cronic se produce când persoana acceptă un volum de muncă peste capacitate și încearcă să ajungă la echilibru muncind ore suplimentare, ceea ce reprezintă un coping maladaptativ, pentru că duce la cronicizarea stresului, care se manifestă prin probleme cu somnul, iritabilitate, capacitate redusă de reglare a emoțiilor, cinism/dezangajare față de muncă, insatisfacție profesională, dureri difuze, oboseală, dificultăți de concentrare și altele.
Stresul ocupațional cronic poate duce la modificări de densitate corticală, dar și de volum al anumitor zone subcorticale, din creierul limbic și învecinate. Primul studiu care a investigat acest lucru (Savic, 2015) a folosit investigații RMN ca să compare un grup de 40 participanți cu stres ocupațional cronic cu un grup de control similar în celelalte aspecte, primul fiind foarte atent selecționat să nu aibă evenimente traumatice în istoricul de viață, tulburări mintale comorbide, dureri cronice, tratament farmacologic, să fi lucrat 60-70 ore pe săptămână în ultimii ani și să fi obținut un scor superior la o evaluare a burnoutului și a stresului cu un anumit instrument. Cercetătorii au arătat o posibilă legătură între stresul ocupațional și (1) subțierea cortexului prefrontral medial (semnificativ potențată de vârstă doar în cazul acestui grup), (2) creșterea în volum a amigdalei și (3) scăderea în volum a nucleului caudat, ambele asociate cu stresul perceput, cea din urmă însoțită de scăderea performanței motricității fine (sarcini manuale testate cu un anumit instrument). Studiul susține ideea că burnoutul ocupațional este o stare patologică a sistemului limbic, dar mecanismele prin care se produce efectul evidențiat de neuroimagistică sunt încă speculații.
În ce privește stresul ocupațional legat de profesii anume, lucrătorii din sănătate sunt și ei expuși stresului ocupațional, inclusiv cei din sfera sănătății mintale. Dintre ei, cei la începutul carierei sunt și mai vulnerabili, din cauza lipsei de experiență. Devine deci important ca ei să aibă la dispoziție metode prin care să prevină burnoutul. Un studiu bazat pe aplicarea a 4 chestionare validate pe o populație de 54 de studenți și prelucrarea datelor prin statistică descriptivă a pus în evidență legăturile dintre autocompasiune, incapacitatea de a mai simți compasiune (compassion fatigue), starea de bine și burnoutul (Beaumont et al., 2016). Mai precis, autocompasiunea se corelează, în cazul studenților în domeniul consilierii și terapiei CBT, pozitiv cu starea de bine și negativ cu burnoutul și compassion fatigue. Prin urmare, pentru prevenirea acestora din urmă, autorii subliniază utilitatea deprinderii tehnicilor de creștere a autocompasiunii care au fost cercetate în literatura de specialitate.
BIBLIOGRAFIE
Beaumont, E., Durkin, M., Hollins Martin, C. J., & Carson, J. (2016). Measuring relationships between self‐compassion, compassion fatigue, burnout and well‐being in student counsellors and student cognitive behavioural psychotherapists: A quantitative survey. Counselling and Psychotherapy Research, 16(1), 15-23.
Quick, J. C., & Henderson, D. F. (2016). Occupational stress: Preventing suffering, enhancing wellbeing. International journal of environmental research and public health, 13(5), 459.
Savic, I. (2015). Structural changes of the brain in relation to occupational stress. Cerebral Cortex, 25(6), 1554-1564.