Eseu scris pentru un curs la masterat.
Ce reprezentări am eu pentru cuvintele din titlu?
Sănătatea e ceva ce ne urăm atât de des încât a devenit lipsit de sens, ca un fel de bună ziua.
Boala e ceva care se instalează, atacă, se răspândește.
Utopia – o lume perfectă, imposibilă. Probabil cuvântul nu e neapărat bine ales, pentru că disjuncția sănătate/boală nu e un tip de societate și nici ceva dezirabil. Totuși, e interesant că acesta e cuvântul ales. Poate că e dezirabil pentru specialiștii din medicină ca oamenii să fie în mod cert fie bolnavi, fie sănătoși, ca bolile să fie clare și să fie clar cine le are și cum.
Există două feluri de oameni?
Probabil nu există oameni 100% sănătoși și oameni 100% bolnavi.
Până în ultima clipă, există în om ceva care încă funcționează. E și un principiu folosit în Mindfulness Based Stress Reduction Program, în care cursantul (primii cursanți, în 1979, au fost pacienți ai Școlii Medicale a Universității din Massachussets[1]) e direcționat să fie atent la ce e bine în corpul lui. „There’s more right with you than wrong with you”, zice uneori Jon Kabat-Zinn, fondatorul programului.
Probabil în viitor vom spune mereu omul cu boala X, și nu bolnavul, acest cu devine important tocmai pentru că separă omul de boală, îl ajută să nu se identifice cu ea, să nu fie copleștit de ea.
Limbajul contează, sau felul în care ne raportăm. Cum ne tratăm unii pe alții e parte din problemă sau din soluție. Îi tratăm la fel pe cei care ne seamănă și pe cei diferiți? Cum vorbesc cei care au putere cu cei care nu au? Începând de la oameni care interacționează în tot felul de situații până la modelul de funcționare dintr-un spital. Ce relație poate exista între un om cu un halat alb și un om în pijama? De la Kafka înainte e destul de clară tendința oricărei instituții de a depersonaliza persoana pe care o înghite ca să o scuipe înapoi conformă.
Cum putem trece dincolo de roluri?
Îmi place la budism faptul că pornește de la ideea că toți oamenii suferă. E un fel de a rezolva dihotomia sănătate-boală. Suferința e de toate felurile și, recunoscând suferința în celălalt, avem deja ceva în comun și ne poziționăm față de el mai grijuliu, mai puțin gata să taxăm sau să etichetăm. În acest fel, deja ne simțim mai responsabili, poate, pentru interacțiunile pe care le avem – ne putem propune să nu creștem suferința celorlalți. E diferit de a ne propune să o eliminăm și poate e chiar suficient.
Când cineva are o boală are neapărat o suferință?
Aș paria că nu neapărat, dată capacitatea oamenilor de a se adapta și schimbările care vin odată cu boala.
Poate că cineva cu probleme de vedere din naștere nu e afectat de această dizabilitate.
Un bărbat transgender nu are nici o boală, nici o suferință legată de genul său, totuși ceilalți cred că le are pe amândouă.
Bunica mea are o demență vasculară diagnosticată acum trei ani și n-am văzut-o vreodată mai relaxată. Odată cu diagnosticul psihic, i s-a schimbat și medicația pentru tensiune, are și medicamente pentru somn, trăiește în casa ei în continuare, îngrijită de o doamnă din același sat, care s-a mutat cu ea. Nu mai e singură, nu mai are responsabilitățile casei, nu mai e atât de anxioasă cum a fost întotdeauna, probabil pentru că gândurile la care revine sunt mai degrabă amintiri plăcute din copilărie sau reacționează la ce stimuli îi dă prezentul. La revedere, griji obsesive! Eu și mama o vizităm mai des și nu ne mai certăm.
Uneori, suferința e mai degrabă la cei care privesc diferența, pentru că ei compară un tip considerat „ideal” sau „normal”, cu realitatea.
Boală sau diferență?
Poate că în conceptul de diversitate am putea include și oamenii care au boli. Deja lucrurile merg în această direcție cu vocile care fac activism în favoarea celor cu tulburări de spectru autist[2] sau sindrom Down. Acestea sunt diagnostice primite pe viață, dar sunt multe boli sau dizabilități pe care le putem avea temporar. Suntem mai puțin oameni când le avem? Cum să facem să ne fie respectată demnitatea? Să nu fim văzuți ca mai puțin, ci ca altfel?
E sănătatea o ideologie?
Toată lumea trebuie să fie sănătoasă, cine nu e sănătos e luat cu lopata. Ne simțim bine între oameni sănătoși. Cum vine cineva răcit printre noi, apare disconfortul și teama de contagiune. Dacă vine cineva cu cancer printre noi, disconfortul e deja maxim și nu mai știm cum să ne purtăm. Vine cineva radiind sănătate fizică și bunădispoziție, iarăși disconfort – măsurăm cât de departe suntem de persoană, poate o invidiem.
Credem că suntem într-un fel impuri, degradabili, de vreme ce trebuie să ne detoxifiem, să luăm antioxidanți, creme anti-age. Sănătatea și atractivitatea sunt asociate în mintea multor oameni. Dar chiar suntem impuri și degradabili, așa e jocul.
Ne simțim vinovați că nu suntem pe cât de sănătoși am putea fi. Că nu respectăm toate recomandările ca să prevenim toate bolile. Vrem să ne prelungim viața. Vrem să ne modificăm genetica prin CRISPR, să ne perfecționăm prin „enhancements”.
Un lucru e sigur: trăim vremuri în care progresul dă multe ocazii pentru dezbateri utile.
[1] https://www.umassmed.edu/cfm/mindfuln ess-based-programs/mbsr-courses/about-mbsr/history-of-mbsr/
[2] https://en.wikipedia.org/wiki/Autism_rights_movement