Era noapte, eram beată și mă duceam la țară pe A1 pe motor, cu trei câini în lesă după mine – un labrador ciocolatiu, un pechinez și un câine negru lățos. Era o problemă de coordonare.
Am ajuns la țară, unde a sunat o psihiatră franțuzoaică să-mi spună ce să facem cu mamaia. Conexiunea era fâșăită și nu prea înțelegeam ce spune. Am reținut totuși cuvintele „poveste” și „povestitor”. Cineva mi-a zis să mă duc la dicționar, dacă vreau să înțeleg.
Dicționarul nu conținea numai text, ci și obiecte. La definiția unuia dintre cuvinte am găsit o papușă fără cap, cu gâtul roșu, printre altele. Totuși, obiectele astea nu îmi erau cunoscute, așa că tot nu m-am lămurit.
Dar, când am ieșit din sala de dicționar, se auzea o muzică așa de frumoasă și abia atunci am înțeles: aveam în mine o tristețe foarte întinsă.