— Ce zi e azi, mă?
— Marți.
— Cum, nu e sâmbătă?
— Nu, doamna Veruța, e marți, 14 august.
Bătrâna stătea pe prispă și studia, cu ochelarii pe nas, agenda albastră, în care poate că își notase evenimentele zilei, așa cum făcuse în ultimii 50 de ani. Își ridică privirea spre femeia care intrase pe poartă de ceva timp.
— Da tu de unde veniși cu sapa?
— Uite am fost la cimitir, am plivit pe la morminte.
— Și era lume, te-ai întâlnit cu cineva?
— Ei, cum nu? Era, era, m-au și luat fetele astea de peste drum cu mașina și m-au adus înapoi.
— Nu te-ai uitat, cumnată-mea se vedea prin curte?
— Da, da, a ieșit la gard când m-a văzut, a venit să vorbească cu mine.
— Aaaa, deci e venită de la Sibiu înseamnă. Și ce zicea?
— Întreba de dumneavoastră, dacă sunteți sănătoasă. Era slabă rău. Cică: după ce-o muri Veruța, vii la mine la Sibiu? Să mă-ngrijești pe mine? Așa zicea!
— Ha, ha, așa zicea? Și Titu ce-a zis? Or, Titu mai trăiește sau nu?
— Nu mai trăiește, doamna Veruța.
— Păi vezi, așa e normal? Am rămas eu, cea mai mare dintre frați? Va să zică au murit Titu și Marica și am rămas eu? Frumoasă era Marica, ai cunoscut-o?
— N-am cunoscut-o, doamna Veruța.
— Azi e ziua ei, 15 august, Sfânta Maria.
— Azi e 14 august, mâine e Sfânta Maria.
— Cum, mă? Nu e azi? Zi, mă, adevărul!
Femeia își strânse mai bine basmaua la spate și intră în casă cu pași hotărâți, fără să-i mai răspundă.