Archive For "lecturi"

Extras din BAS

Din „Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu, Polirom, 2017. Ce frumoasă trecere:

Cu Eliot între două valuri

Cum tagline-ul acestui site e „aerul dintre valuri”, m-am bucurat să-l găsesc în aceeași idee pe T. S. Eliot:

Voință și confort

Din Tartarin din Tarascon, in Umor cu premeditare, Ed. Univers, 2008

Sărăcie

Din „Gândurile trândave ale unui tip trândav”, in Umor cu premeditare, editura Univers, 2008, colecția Cotidianul.

Insomnia, timpul, lumina

Din O istorie culturală a insomniei, de Eluned summers-Bremmer, ed. Art, 2008

Se-ntâmplă uneori

Tot din Muzici și faze, de Ovidiu Verdeș, reeditată în 2016 la Polirom, apropo. (Abia aștept să-l cunosc pe autor la Creative Writing Sundays și să-l ușurez de câteva autografe!)

Zoze

Din Muzici și faze, de Ovidiu Verdeș. Împăcare între cel mai cool băiat din clasă și aproape cel mai cool băiat din clasă.

Enchilada

Din America fără etaje, de Ilf și Petrov, despre SUA anilor 1935-36, pe care le-au străbătut într-un road trip. Ce-nseamnă o carte de călătorii scrisă de scriitori mișto! Mai jos, un pasaj din popasul în Santa Fe.

Două comparații

Care mi-au plăcut din În slujba poporului, de Yan Lianke, Polirom, 2010: „Mai erau și cei doi sâni ai ei, bine modelați, ca două capete de iepuri albi furioși, ridicându-se din mijlocul unui nor, tari, nepăsători, neclintiți, tăcuți și glaciali.” „Wu Dawang se simțea ca un nasture căzut într-o încâlceală de ațe, în care, cu toate […]

Vise de copii

Simona Popescu, Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie, Cartea Românească, 2006, p. 54.